Ce trebuie să știi înainte să vii la cursurile de înot cu antrenor personal

CE TREBUIE SĂ ȘTII ÎNAINTE SĂ VII LA CURSURILE DE ÎNOT CU ANTRENOR PERSONAL?

Echipa noastră de antrenorii este extrem de umilă și amabilă cu fiecare cursant, scopul nostru este să le oferim experiența mediului acvatic cât mai naturală.

Vă garantăm respectul nostru și vă asigurăm că siguranța copilului dumneavoastră este pe primul loc.

 

Experiența noastră

Antrenorii din echipa noastră au experiență în predarea cursurilor de înot și prin îmbinarea psihologiei și pedagogiei, vor încerca să îi ofere cea mai corectă educație acvatică.

Suntem de 6 ani în domeniul cursurilor de înot și avem experiență în categoriile de vârstă 4 și 12 ani, cu sau fără teamă de apă, cu sau fără competențe fizice sportive, cu sau fără pregătire anterioară, astfel putem găsi o soluție fiecărui cursant, în funcție de nevoile lui.

Modelul de predare

Pentru copiii cu vârsta sub 6 ani, vom învăța elemente vitale în apă, plutirea, scufundarea, reflexul de respirație sub apă și deasupra apei, vom exersa deprinderile mișcărilor de lovire a apei cu picioarele și de vâslire a apei cu ajutorul mâinilor. Vom utiliza accesorii precum pluta, aripioarele gonflabile, centura plutitoare și bastonul plutitor.

Aceste exercitii vor fi exersate și repetate pentru a atinge un nivel mai mare de înțelegere a mediului acvatic, a mișcarilor pe care le facem în apă. Pentru a atinge un nivel minim de cunoștiinte, care vor ajuta copilul să aibă încredere în apă și să se relaxeze, devenind încrezător în forțele proprii, trebuie să acumulați minim 20 de ore de înot cu antrenor personal.

Exemplele noastre variază de la cursant la cursant, datorită complexităților unice pe care fiecare copil le are. Există multe situații în care un copil reușește să deprindă aceste skilluri în mai puțin de 20 de ore, dar există și situații în care va fi necesar să aibă mai multe ore de înot pentru a învăța acest minim necesar pentru fundația lui la înot.

Pentru copiii mai mare de 6 ani, vom învăța elemente vitale în apă, plutirea, scufundarea, reflexul de respirație sub apă și deasupra apei, vom exersa deprinderile mișcărilor de lovire a apei cu picioarele și de vâslire a apei cu ajutorul mâinilor. Vom utiliza accesorii precum pluta, labele de înot, plutitorul și palmarele de înot.

Aceste exercitii vor fi exersate și repetate pentru a atinge un nivel mai mare de înțelegere a mediului acvatic, a mișcarilor pe care le facem în apă. Pentru a atinge un nivel minim de cunoștiinte, care vor ajuta copilul să aibă încredere în apă și să se relaxeze, devenind încrezător în forțele proprii, trebuie să acumulați minim 15 de ore de înot cu antrenor personal.

Exemplele noastre variază de la cursant la cursant, datorită complexităților unice pe care fiecare copil le are. Există multe situații în care un copil reușește să deprindă aceste skilluri în mai puțin de 20 de ore, dar există și situații în care va fi necesar să aibă mai multe ore de înot pentru a învăța acest minim necesar pentru fundația lui la înot.

Ce este recomandat să faceți pentru a avea garantat succesul?

Vă recomandăm să comunicați frecvent cu antrenorul și să aveți încredere în planul lui. El este cel care vă poate oferi cele mai clare informații despre evoluția copilului dumneavoastră, vă poate ajuta să învățați mai bine să îl înțelegeți pe copil ca find un sportiv și împreună puteți contribui la succesul copilului dumneavoastră.

Nu vă creați așteptări mari, înotul nu este un sport ușor, iar pentru copii el poate fi văzut ca ceva distractiv, dar pentru alți copii, el este ceva extrem de înfricoșător. În funcție de nevoia copilului dumneavoastră, trebuie să aveți un plan de minim 6-12 luni în care să aveți încredere și răbdare, pentru că astfel, veți contribui la o realizarea uriașă pentru copilul dumneavoastră, într-un mod extrem de natural, fără presiune. Acest lucru îl poate ajuta pe copilul dumnevoastră să vă spună din suflet că vrea să vină la antrenament în fiecare săptămână, iar asta îl va transforma într-un sportiv.

Dacă veți avea așteptări nerealiste, există riscul să transformăm înotul în ceva de care copilul dumneavoastră va dori să scape, în loc să se bucure și să îl practice.

Cât timp ar trebui să fac înot cu antrenor personal?

Nu există o perioadă maximă sau minimă.

Cu antrenor personal este foarte special, practic ai timp de 50 de minute, un om cu experiență, care te învață să înoți. Este observabil că poți învăța mai repede, mai corect și mai concret, pentru că atenția antrenorului este doar către tine.

Există și un revers al medaliei, îl observăm uneori la cursurile cu antrenor personal de înot. Copiii mai mari tind să se plictisească și să scadă ritmul exercițiilor, intensitatea și numărul lor. Nu este nimic greșit, rutina sportului este dificilă pentru toată lumea și uneori chiar nu se leagă astrele.

Noi vă recomandăm, împreună cu antrenorul de înot, să îl mutați într-o minigrupă de 3 copii sau chiar într-un grup de 6 copii cu nivel mediu sau avansat, în funcție de nivelul de înot pe care l-a atins.

De ce vă recomandăm? Pentru că știm din experiența noastră că în mintea copiilor se petrec multe lucruri noi, frumoase, unele utile, altele mai puțin și este absolut firesc și normal, dupa 12 luni de cursuri 1-1 cu antrenor personal, să întervină plictiseala sau mai exact lipsa de stimuli noi.

Cum poți afla mai multe detalii înainte să achiziționezi un abonament de înot?

Stai de vorbă cu noi la 0752119210 sau pe contact@inoatacuandrei.ro unde noi vă vom oferi consiliere sportivă pentru toate curiozitățile pe care le aveți.